Bioprotecția lemnului cu uleiuri esențiale. Eficiență versus eco-impact
Pornind de la întrebarea fundamentală „Pot uleiurile esențiale să ofere o protecție eficientă lemnului, având în același timp un impact ecologic redus?”, cartea prezintă rezultatele unei cercetări interdisciplinare complexe, desfășurate între 2015-2024, care îmbină cunoștințe din multiple domenii: știința și ingineria lemnului, chimie, biologie, protecția mediului și conservarea patrimoniului cultural.
Ea explorează potențialul unor uleiuri esențiale selectate (cu accent special pe uleiul de cuișoare și uleiul de cimbru) ca alternative sustenabile la biocidele sintetice convenționale folosite în protecția lemnului împotriva fungilor. Un element de originalitate este reprezentat de dezvoltarea și validarea unui protocol analitic riguros pentru evaluarea echilibrată a eficienței și eco-impactului acestor substanțe naturale.
Structurată în opt capitole bine articulate, cartea oferă o incursiune în lumea uleiurilor esențiale, prezentând compoziția lor chimică, proprietățile antifungice și modul în care acestea pot fi utilizate pentru a proteja lemnul într-un mod responsabil și ecologic.
Această lucrare se adresează unui public divers, de la studenți și cercetători la specialiști din domeniile ingineriei lemnului, designului, conservării-restaurării și protecției mediului, reprezentând o resursă valoroasă pentru toți cei interesați de un viitor mai verde și mai sănătos.
Autor(i) |
Dana-Mihaela Pop |
---|---|
Anul publicării |
2025 |
ISBN |
978-606-19-1784-6 |
Număr de pagini |
308 |